În cadrul expoziției de primăvară a lui Met, „Rei Kawakubo / Comme des Garçons: Art of the In-Between”

Este arta modei?

Dacă există vreun designer de modă a cărui lucrare susține afirmativ, ar fi Rei Kawakubo și eticheta care împinge limitele Comme des Garçons pe care a fondat-o în 1969. Faptul că Muzeul Metropolitan de Artăprimăvara anului 2017 Institutul de costume expoziția „Rei Kawakubo / Comme des Garçons: Art of the In-Between” se concentrează exclusiv pe munca ei - marcând prima monogramă a Institutului de costume pentru un designer viu de la Yves Saint Laurent expoziție în 1983 - implică la fel de mult. Dar expoziția este mai puțin interesată să-și definească creațiile ca modă sau artă decât să privească modul în care au transcend categoriile de la început.

Și transcende opera ei are, în mai multe moduri decât una. În căutarea ei implacabilă a „noutății”, Kawakubo a sfidat atitudinile convenționale față de construcția și îmbrăcămintea chiar și afacerea cu amănuntul cu o forță atât de mare încât acțiunile ei au creat noi convenții pentru alți designeri urma.

„Multe aspecte ale modei pe care le considerăm acum bune sunt inițiate de Rei”, a susținut Andrew Bolton, curator al Institutului de costume, la o avanpremieră de presă a expoziției de luni. „[Aceasta include] asimetria, cusăturile expuse, marginile brute / neterminate, siluetele supradimensionate / suprasolicitate și o paletă de culori monocromatică fără compromisuri.” Mai degrabă la asta o listă impresionantă, s-ar putea adăuga, de asemenea, că Kawakubo este adesea creditată cu „inventarea negrului” în modă și că „magazinele sale de gherilă” au deschis calea către fereastra pop-up acum omniprezentă.

Prin această inovație constantă, opera lui Kawakubo a făcut ca o dezbatere despre artă și modă să fie „redundantă”, potrivit lui Bolton. „Prin moda ei, ea subliniază absurditatea rivalității fraților între artă și modă, promovând arta fără ierarhii învechite și clasificări peiorative.”

Dezmembrarea conceptelor rivale depășește moda și arta în expoziția „Art of the In-Between”; întregul spectacol este construit în jurul cadrului conceptelor opoziționale pereche. „Absență / Prezență”, „Frumos / Grotesc”, „Subiect / Obiect” și „Ordine / Haos” sunt doar câteva dintre multele dualități oximoronice explorate în expoziție, fiecare dintre ele fiind ilustrată prin îmbrăcăminte din deceniile lui Kawakubo de muncă.

La intrarea în spațiul expozițional, vizitatorii sunt întâmpinați de un mic grup de ansambluri roșii din unele dintre cele mai memorabile colecții ale lui Kawakubo, cum ar fi o jachetă plată cu hârtie păpușă și fustă din colecția „2 dimensiuni” din toamna anului 2012 și o rochie și un top cu o creștere a torsului asemănătoare unei tumori din faimoasa colecție „Body Meets Dress — Dress Meets Body” din primăvară 1997. Piesele reflectă „preocuparea lui Kawakubo de a estompa granițele dintre corp și rochie”, potrivit lui Bolton; iar această stabilire și estompare simultană a limitelor este o temă care continuă pe tot restul expoziției.

Abordarea distinctivă și coezivă a Kawakubo a creativității este afișată nu numai în haine, ci și în spațiul fizic pe care îl ocupă expoziția. Umplut cu o serie de cilindri și cuburi verticale, arată aproape ca o colecție de blocuri de construcții albe colosale lăsate întinse de un copil uriaș, iubitor de minimalism. Fiecare bloc prezintă una sau mai multe deschideri care permit spectatorilor să se uite la hainele aranjate în interior, iar câteva au chiar și rochii cocoțate deasupra, mult deasupra capului observatorilor. Spațiul a fost vopsit complet alb pentru a distrage cât mai puțin posibil de la îmbrăcăminte în sine.

Iluminatul, proiectat de Thierry Dreyfus, a fost de asemenea ales pentru a facilita un anumit tip de interacțiune între îmbrăcăminte și privitorii săi. „De obicei, folosim reflectoare în expozițiile noastre, ceea ce are ca efect distanțarea și separarea vizitatorilor de lucrările de artă”, a explicat Bolton. „Prin crearea unui peisaj de zgârie de peste 300 de tuburi fluorescente, acest efect este diminuat, iar vizitatorii și lucrările de artă sunt aprinse uniform”.

Ceea ce rezultă din spațiul alb și lumina fluorescentă este un mediu care s-ar putea simți aproape în laborator sterilitate, dacă nu ar fi bogăția covârșitoare a texturilor, a textilelor și a conceptelor prezentate în îmbrăcăminte în sine. Indiferent dacă vă uitați la o rochie elastică din tul și negru, gata de îmbrăcăminte și portabilă, din colecția toamna 2008 „Bad Taste” sau o este-atât-uniformă-de-îmbrăcăminte „rochie” cu cerc plat din „Ceremonia despărțirii” din toamna anului 2015, ceea ce este clar este că obiectivul lui Kawakubo de a privi corpul în moduri complet noi este unul pe care și l-a realizat în mod efectiv, iar și iar.

La fel de izbitor este faptul că Kawakubo a făcut-o pe deplin prin îmbrăcămintea însăși, mai degrabă decât să se bazeze pe explicații profunde ale conceptelor sale. În urma unei luni remarcabil de politice a modei, în care designerii au trimis tot felul de declarații în față pe pistăRefuzul lui Kawakubo de a se explica sau chiar de a se angaja cu ceva prea specific legat de evenimentele actuale se simte deosebit de unic. Reticența ei notorie cu privire la propria sa lucrare este reflectată în faptul că expoziției îi lipsesc fragmentele obișnuite de explicație discurs pe pereți, lăsând la intrare doar titluri și o broșură pe hârtie cu text minim pentru spectatorii înfometați de mai mult context.

Incrutabilitatea muncii sale pe pistă, cu bulgări neclare și siluete ciudate, este astfel menținută în mare parte în expoziție. Și oricât de frustrant ar fi pentru telespectatorii care preferă Kawakubo pe care îl pot înțelege cu ușurință, Kawakubo cu care a colaborat Speedo și Doc Martens, pare cumva potrivit să o introducem astfel într-un spațiu muzeal. Indiferent dacă este dispusă să se numească artistă sau nu, logica care se aplică celor mai buni pictori și sculptorii sunt valabili și pentru Kawakubo: dacă ar fi putut scrie ceea ce încerca să spună, ea ar fi avut. Dar nu a putut, așa că a comunicat de ce avea nevoie prin îmbrăcăminte. „Art of the In-Between” îi lasă pe spectatori să se simtă ca moda, ca mediu creativ, are norocul să-l numească pe Kawakubo unul al său.

Expoziția „Rei Kawakubo / Comme des Garçons: Art of the In-Between” a Institutului de costume se deschide publicului pe 4 mai și este vizibilă până pe 4 septembrie.

Vrei mai mult Fashionista? Înscrieți-vă la newsletter-ul nostru zilnic și primiți-ne direct în căsuța de e-mail.